Skip to content

ANDREI ROŞU – MENS SANA IN CORPORE SANO

Andrei RosuAre 38 de ani, este tată a doi copii, corporatist, manager de proiecte, sportiv de anduranță, blogger și scriitor inspirațional, coach, speaker motivațional, percuționist amator, organizator de evenimente caritabile, susținător de proiecte sociale, donator benevol de sânge și… multe altele, printre care:

  • primul om din lume care a finalizat circuitul 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe cele 7 continente (record înregistrat în Cartea Recordurilor).
  • singurul om din lume care a cântat la tobe la Polul Nord J
  • câștigãtor al cupei mondiale de ultra triatlon, proba de Triplu ironman.

De curând, Andrei a terminat o cursã de Quintuplu Ironman, parcurgând cei 19 km de înot, 900 de pedalat şi 210 de alergare în 126 de ore.

 1. Care este sfatul pe care l-ai primit de la părinţii tăi şi vrei să-l împărtăşeşti copiilor tăi?

Nu există un sfat anume care l-am primit, mai mult cred ca am primit un set de valori pozitive, obiceiuri, de exemplu să nu fur. Însă ce aş transmite copiilor mei, pe lângă acest set de valori, este perseverenţa – părinţii mei, atunci când şi-au propus ceva, au acţionat în direcţia respectivă şi nu abandonat la primul obstacol.

2. Care sunt lucurile care contează cu adevărat în viaţa ta şi ce te motivează?

Oricât de egoist ar suna, pe primul plan este sănătatea, să fiu eu bine, pentru a imi putea ajuta semenii. Exact ca şi în instructajul din avion făcut la fiecare zbor, înainte de a-i ajuta pe alţii trebuie să-ţi pui tu primul masca de oxigen, aşa că e important să fii la capacitate maximă fizică şi psihică pentru a-i ajuta pe ceilalţi – familia, copii şi soţia, cei dragi din jurul tău. Cât despre motivaţie, din fericire eu nu cred în ea…. poate ca motivaţia te ajută să începi ceva, să faci acel declic să forţezi o schimbare în viaţa ta, însă dacă nu-ţi creezi un nou set de obiceiuri care să te ducă în direcţia în care îţi doreşti, nu o să reuşeşti. E greu să te trezeşti în fiecare dimineaţă, să-ţi pui un film motivaţional sau să intri pe un blog – e un consum mare de timp şi energie. Pentru mine e ca atunci când faci duş sau te speli pe dinţi, nu mai e nevoie de motivaţie… poate, la început, – ca atunci când îi învăţăm pe copii: hai să te speli pe dinţi că o să ai dinţi de prinţesă….etc

3. Ai un mentor? Care au fost criteriile de selecţie şi cu ce te ajută ?

Lucrând într-o corporaţie de vreo 13 – 14 ani, marele avantaj este că am acces la foarte multe resurse, programe de training şi dezvoltare personală, printre care coaching şi mentoring – asttfel că, în ultimii 5-6 ani, am fost deschis spre aceste programe. În acest moment nu am un mentor, sunt de partea cealaltă a baricadei, în sensul că ajut alţi oameni să-şi atingă potenţialul. Dar, dacă mă gândesc la primul meu mentor, m-a ajutat să am o viziune de ansamblu a lucrurilor pentru că eu vedeam doar bucăţica mea, ceea ce am proiectat nu numai profesional, ci şi în alte arii ale vieţii mele.

4. Ai un talisman, obicei sau citat care îţi aduce noroc?

Nu am superstiţii sau talismane sau vreun obicei înainte de curse, am auzit de sportivi care poartă aceeşi pereche de chiloţi din copilărie că le-a adus noroc. Nu, în niciun caz J. Eu cred că orice concurs sau orice eveniment din viaţă, dacă îl planifici bine, nu ai cum să nu reuşeşti; neplanificarea succesului înseamnă planificarea eşecului, poate aceasta să fie o mantră. E ca în şcoală: dacă nu ai citit nimic, nu ai deschis o carte, e greu sa iei o notă bună, orice rugăciuni ai face. Dar, dacă ştii pe de rost lecţia, nu mai ai nevoie de talisman.

5. Crezi că există o regulă de „aur” pentru un echilibru între viaţa profesională şi cea personală? Ce obiceiuri productive zilnice ţi-ai dezvoltat pentru a fi productiv / eficient?

În primul rând nu cred că există o delimitare foarte strictă între viaţa personală şi cea profesională, de regulă foloseşti cam aceleaşi calităţi în ambele vieţi. În momentul în care m-am apucat de sport, asta m-a ajutat şi în viaţa profesională: am devenit mai disciplinat, mi-am organizat mai bine proiectele, am un inbox gol şi un birou curat. Până la urmă, viaţa noastră însăşi este un proiect uriaş care cuprinde mai multe proiecte. Dacă vom privi în urmă la finalul vieţii ne vom da seama că viaţa a fost un proiect, poate proiectul a fi împlinit sau fericit, şi spart în mai multe proiecte / piese. O regulă de aur care am învăţat-o din time management este să nu ducem problemele dintr-o zonă în alta, ci mai degrabă părţile bune. Dacă te focusezi pe ce îţi place, asta îţi dă energie în ambele vieţi si cred că mergi în direcţia potrivită. Nu am văzut oameni care sunt plini de energie în viaţa personală şi sunt nişte adormiţi la birou – nu cred că există aşa ceva. Un obicei foarte productiv este trezitul foarte devreme, la ora 5 dimineaţa, cororat cu culcatul devreme ,la ora 21 – 22. Dacă este să sintetizez tot ce am făcut bun în ultimii ani, acesta este obiceiul cheie; dacă îl tai, nu există diferenţe mari între ce făceam înainte şi ce fac acum. Trezitul foarte devreme îţi oferă prilejul de a fi tu cu tine, de a-ţi face planuri, un egoism iluminat – cum îl numeau filosofii antici.

6. Ai avut un moment în care ai luat totul de la zero? Care a fost şi care au fost paşii parcurşi pentru a ajunge pe linia de plutire, respectiv succes?

Cred că în fiecare zi o luăm de la zero, doar că nu conştientizăm, fiindcă fiecare zi e o miniatură a vieţii noastre. Fiecare poate să facă următorul exerciţiu, să se gândească la două – trei zile din ultimele 6 luni şi să observe dacă sunt diferenţe notabile între ele. Nu mă refer aici la o zi de luni sau de weekend, ci la ce ai făcut notabil în acea zi… ziua x versus y, nu cred că sunt diferenţe foarte mari şi atunci hai să abordăm fiecare zi pe rând. Eu mă nasc astăzi dimineaţa, hai să văd ce proces transformaţional s-a întamplat pe parcursul zilei, sunt aceeşi persoană când merg la culcare sau s-a întâmplat ceva?… Strict de la zero nu pot să zic că am început ceva – în afară de mersul la grădiniţă, şcoală – care sunt momente ale vieţii când începi aproape de la zero….. au fost pentru mine schimbări în carieră, industrie, iar cel mai important e momentul ridicării de pe canapea, la inceputul carierei mele de alergător. Profesional, ca project manager, încep fiecare proiect de la zero, aşa că nu văd un obstacol în asta şi sunt obişnuit. Ca exemplu şi mai elocvent, până şi cumpărarea unui nou smartphone e un început de la zero. Ne temem aşa de mult de schimbare, de ieşirea din zona de confort… Părerea mea e că ar trebui să ne bucurăm, să fim mai deschişi.

7. Cum arată o zi din viaţa ta?

Dacă scot intervalul 5 – 7 dimineaţa şi culcatul mai devreme, viaţa mea arată la fel ca a oricărui alt om. Diferenţe apar la nutriţie, pentru că am fost foarte atent în ultimii ani la ce mănânc, fără să fiu paranoic. Având acces la internet orice persoană poate foarte bine să se informeze ce i se potriveşte şi să se alimenteze corect.

8. Care a fost cel mai trist moment din viaţa ta şi ce ai învăţat din el?

Sunt multe momente triste în viaţa unui om, cred că cele mai triste sunt cele în care pierzi pe cineva drag; ne putem referi aici şi la pierderea jucăriei la vârsta de doi ani, tot moment trist este…. nu cred ca mi-am definit un moment trist…. Însă ştiu care ar fi cel mai trist moment din viaţa mea, să ajung la finalul ei şi să privesc în urmă şi să văd că puteam să realizez o mulţime de lucruri care ar fi depins de mine şi am ales să nu o fac… ăsta ar fi cel mai trist moment, clar! Sunt sigur, însă, că asta nu se va întampla în cazul meu J

9. Cum ai ajuns să alegi domeniul în care activezi azi? Ce iti place cel mai mult / mai puţin din ceea ce faci şi de ce?

Strict legat de profesie, provin din părinţi economişti, şi, până când am terminat ASE-ul, nici nu mi-am pus problema de a face altceva. Abia acum, când mă apropii de vârsta de 40 de ani, mă gândesc că aş fi putut să fac altceva…. Din păcate, în şcoli nu se afişează un nomenclator de meserii, ştim că sunt în jur la vreo opt mii sau zece mii, aşa că avem în minte clasicul politehnică, drept etc.. Am ales domeniul financiar-bancar, şi am făcut ASE-ul, deşi nu m-a ajutat cu nimic ce am învăţat în şcoală – teoretic, scrie pe mine economist. M-am auto-educat să fiu atent la ce îmi place, atitudinea face diferenţa în domeniu, astfel îmi place starea mea luni dimineaţa când merg la birou. Cât despre pasiunea mea alergatul, când băieţelul meu a împlinit un an am realizat că noi, părinţii suntem modelele lui în viaţă, aşa că am decis, să avem grijă ce mâncăm, să stăm mai mult în aer pentru ai oferi lui şanse de a se dezvolta armonios. Aşa am ales să mă schimb, fiind mai comod de felul meu, am ales maratonul de la Polul Nord ca să mă determine, să am o mulţime de obstacole în faţă peste care să trec şi să mă transforme. Despre asta e experienţa alergării, persoana care se află la start nu e aceeaşi la finish, evident în sens bun. Alergarea în sine pentru mine e un instrument de dezvoltare personală, nu e o sursă de andrenalină sau dopamină, nu acesta e motivul pentru care alerg. Cel puţin în ultimii 10 km al unui maraton, cred că sunt puţini alergători care consideră un deliciu acea perioadă, dimpotrivă, e suferinţă, au loc transformări fizice, mentale, emoţionale, ele fac parte din întreg, te ajută să mergi mai departe. Inclusiv antrenamentele, nu tot timpul ai chef să ieşi din casă la -10 grade, să alergi sau să îngheţi pe bicicletă. Aşa că, fiind economist, pun în balanţă beneficiile şi sacrificiile. Un alt exerciţiu recomandat: fiecare să ia o bucată de hârtie să o împartă în două, pe partea stângă să pună unde se află acum, pe partea dreaptă unde vrea să ajungă; apoi, să vadă ce obiceiuri proaste sau bune are acum şi să-i „dea bătaie” făcându-şi un plan.

10. Enumerează trei cărţi şi trei oameni care ţi-au schimbat modul de gândire, chiar viaţa.

Am citit mult în şcoală şi de acolo îţi mai cizelezi valorile, te indentifici la un moment dat cu personajele sau te ajută uneori să elucidezi dilemele vârstei. De ceva vreme m-am axat mai mult pe literatura de dezvoltare personală care să mă ajute să mă transform, să evoluez. Astfel, citesc biografii ale unor personalităţi din diferite domenii şi nu pot să afirm că m-a marcat în mod special vreuna, pot spune că din fiecare carte am asimilat cel puţin un lucru care m-a ajutat în dezvoltarea mea. Dacă aş sintetiza ceva, ar fi că toţi oamenii de succes din această lume mai întâi îşi definesc succesul – ce înseamnă pentru ei, apoi se văd într-un context viitor făcând altceva şi devenind altcineva, – pe româneşte, viseaza, apoi şi-au făcut planul cu ce paşi trebuie făcuţi şi, evident, au acţionat zilnic, nu au amânat. Cred că e important ca o carte să ajungă în mâna ta la momentul când tu ai nevoie de ea.

11. Ce înseamnă succesul pentru tine? Consideri că ceea ce faci tu reprezintă „Succes pentru România”?

Am învăţat să abordez succesul holistic. Să fiu cel mai bun corporatist dar să nu-mi văd copiii la faţă nu cred că ar fi un succes…. trebuie să păstrezi un echilibru. Eu mi-am propus să fiu şi un părinte de succes, alegând să petrec mult timp de calitate în preajma lor. De asemenea, am grijă de corpul meu – onorez şi acest templu pe care ni l-a dat natura şi în care sălăjuieşte sufletul nostru. Cred în MENS SANA IN CORPORE SANO, fără a face o paranoia din asta; vreau să fiu din punct de vedere fizic şi psihic, apt pentru efort până la adânci bătrăneţi. De asemenea, din punct de vedere spiritual atingi un anumit succes dacă înţelegi nişte lucruri din jurul tău şi te conectezi la ele. De asemenea, un succes poate să fie să te conectezi cu anumiţi oameni, să laşi ceva în urma ta, de exemplu îmi scriu oameni care spun că mi-au citit povestea sau m-au auzit vorbind la o conferinţă şi, după aceea, s-au apucat să alerge şi au slăbit sau pur şi simplu şi-au luat bicicletă şi merg zilnic cu ea. Cât despre a fi un „Succes pentru România.”…. e o noţiune abstractă, România e un teritoriu cu oameni, până la urmă graniţele au dispărut, mai mult sau mai puţin în această lume, iar călătorind am observat că nu sunt diferenţe notabile între noi oamenii, suntem cam toţi la fel. Fiind parte a unei comunităţi frumoase, cea a alergătorilor, chiar dacă alergi dimineaţa într-un alt oraş al altei ţării, când ne întâlnim trăim aceleaşi experienţe, practic dacă am face o ţară de alergători ar fi una frumoasă, pentru că eu nu am cunoscut un alergător stresat, nervos, deoarece de regulă alergatul scoate lucrurile negative şi te duce într-o zonă de conştinţă pozitivă a vieţii.

12. De ce ar alege un tânăr să facă ceva în România şi să nu plece în afară?

Cred că e cam aceeaşi întrebare care mi se adresează mie, de ce nu ai plecat din mediul corporatist? Teoretic se consideră că nu sunt combatibile… eu cred că atunci când vrei să schimbi ceva, trebuie să începi cu tine prima dată, schimbi din interior, nu te duci la zece mii de km şi schimbi de acolo, cred că luăm problemele cu noi. Dacă ne nemulţumeşte ceva într-o comunitate, hai să le luăm pas cu pas, casa ta, scara ta, strada ta, oraşul tău, ţara ta, etc…. fă ceva! Atâta timp cât există la o scară mică oameni care fac lucruri să se întâmple, contează, şi dacă ar fi plecat din ţară toţi acesti oameni probabil că ar fi fost aici vestul sălbatic… nu cred că trebuie să plasăm responsabilitatea totală în seama statului. Ce ar fi trebuit să facă atunci nemţii şi japonezi după război, când erau cu totul la pământ?… Părerea mea e că tinerii trebuie să facă ce simt, să-şi asculte inima şi dacă ea le dictează să plece, atunci să o facă pe loc, nu mai târziu, ca peste 50 de ani să trăiască cu regretul că nu au plecat când aveau acea dorinta… apoi, dacă vrei, întoarce-te, dar vino cu dorinţa de schimbare, nu ca un cârcotaş.

13. Un mesaj pentru comunitatea „Succes pentru România”

Cred că le-aş spune ce le-aş spune copiilor mei: în primul rând, să facă mişcare zilnic – este fantastic ce transformări se produc în interiorul nostru, clar şi in exterior, dar mai ales în interior. In al doilea rând, sunt singurii responsabili pentru ce se întâmplă în viaţa lor. Este normal să existe lucruri care nu ţin de ei, dar să nu-şi piardă energia şi timpul cu lucruri pe care nu le pot controla. Apoi, ei sunt responsabili de asemenea pentru succesul lor, nu trebuie să aştepte de la şcoală să le ofere toate armele de care au nevoie pentru lumea reală, au internet, trăim o epocă în care ai acces la informaţie în câteva secunde, aşa că, să le testeze pe propria piele, să le filtreze prin experienţa lor şi cu siguranţă vor avea succes şi viaţa pe care şi-o doresc. Cred că foarte mulţi dintre noi credem că nu ne-am descoperit acel talent unic, căruia să-i alocăm zeci mii de ore pentru a deveni un maestru în ceva anume – eu nu cred neapărat în asta…. cred că tinerii ar trebuie să înveţe să folosească mixul de calităţi care le au…. de exemplu – Bill Gates, care a ştiut să-şi folosească aceste calităţi (nu a fost nici cel mai bun informatician din lume, nici cel mai carismatic om, nici cel mai priceput la bani sau la oameni, etc.), aşa că eu îi îndemn să-şi descopere calităţile şi să lucreze pe ele, decât să încerce să corecteze defectele, care-ţi răpesc mult timp şi energie.