Skip to content

Social Gym continuă campania „Back to School! – Move for Education”

Anul acesta, clopoțelul sună de intrare mai devreme la Social Gym! Pe 7 și 8 septembrie, antrenorii noștri fac prezența la clasele speciale organizate cu ocazia evenimentului caritabil „Back to School! – Move for Education”, așa că nu ai voie să ratezi 2 zile pline de energie, bună dispoziție, zâmbete…și fapte bune.

Back to School - Move for Education

PROGRAM 7 SEPTEMBRIE

Functional Training cu Alexandra | 18:30 – 19:20

Kombat cu Liviu | 18:30 – 19:20

Spinning cu Mihaela | 19:20  – 20:30

Body Sculpt cu Alexandra | 19:30 – 20:20

Total Body Workout cu Mihaela | 20:30 – 21:20

Yoga cu Andreea | 20:30 – 21:20

 

PROGRAM 8 SEPTEMBRIE

Abs & Thighs cu Liviu | 18:30 – 19:20

Aerodance cu Arenzo | 19:30 – 20:20

Spinning cu Ileana | 19:30 – 20:20

Pump 360 cu Liviu | 20:30 – 21:20

În cele 2 zile dedicate evenimentului accesul la clase, indiferent că sunteți clienți Social Gym sau nu, se va face doar pe baza donațiilor de rechizite pentru copiii sprijiniți de către Asociația „Edulier” în cadrul programului „Înapoi la Școală”.

ȘTIAI CĂ….?

  • 25 de lei pot fi suficienți pentru a cumpara un ghiozdan nou pentru ca un copil să înceapă noul an școlar mai vesel;
  • 55 de lei pot asigura echiparea completă a ghiozdanului;
  • 65 de lei înseamnă uniforma completă a unui copil;

Doar împreună putem ajuta copiii să înceapă școala cu bucurie!

Rezervă-ți acum un loc la una dintre clasele din program trimițând un e-mail pe adresa office@socialgym.ro.

—-

DESPRE SOCIAL GYM

Social Gym este rezultatul unui parteneriat între 2 structuri de economie socială înființate de Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă, respectiv Asociația pentru Inovare Socială în cadrul proiectelor „SOCEC.NET – Rețeaua economiei sociale” și „Întreprinderi Sociale Responsabile”. Deschis în zona Timpuri Noi, Social Gym este un concept nou și inovativ, fiind primul club non-profit de fitness și aerobic care își propune ca prin programele de sport, programele sociale și evenimentele organizate să promoveze un comportament responsabil al membrilor față de comunitate.

—-

CONTACT PRESĂ: Alina Aura Gheorghe  PR & Communication Manager | 0736 467 772 | alina.gheorghe@socialgym.ro.