Skip to content

Social Gym oferă ONG-urilor din România spațiu GRATUIT pentru evenimentele lor!

Reprezinți unul dintre ONG-urile active din România și îți place să faci lucruri frumoase pentru comunitatea ta și să organizezi evenimente cu impact, însă bugetul nu-ți permite închirierea unui spațiu adecvat pentru desfășurarea acestora?

Studio Connect_3Social Gym cunoaște toate aceste provocări cu care se confruntă ONG-urile și vrea să le fie alături prin oferirea GRATUITĂ a sălii de evenimente din cadrul clubului tuturor membrilor Rețelei Acționăm Responsabil.

Traininguri. Seminarii. Ateliere de creație. Lansări de produs. Sesiuni de networking. Workshop-uri.

Pentru astfel de evenimente au fost concepute Studio Connect și Studio Fire: pentru a sprijini ideile inovative și inspiraționale prin oferirea unui spațiu flexibil și multifuncțional care să răspundă tuturor nevoilor. Studiourile au o suprafață de 38 m2, respectiv 72 m2, putând fi amenajate în funcție de cerințele fiecărui client: format U (cu scaune/mese de lucru), format teatru (cu scaune/mese de lucru). Aici puteți vedea mai multe imagini!

Cum poți beneficia de această sală?

Dacă încă nu ești membru în rețeaua „Acționăm Responsabil”, trimite-ne un mail pe adresa alina.gheorghe@socialgym.ro și află cum te poți alătura primei rețele de socializare din domeniul responsabilității sociale. De asemenea, oferim gratuit sala doar acelor organizații care nu percep taxă de participare la evenimentele organizate în cadrul Social Gym.

De ce să-ți organizezi evenimentele la Social Gym?

  • Îți punem la dispoziție toate facilitățile pentru desfășurarea optimă a evenimentului tău;
  • Ai acces la o comunitate de persoane active din domenii diverse;
  • Poți consulta biblioteca Acționăm Responsabil cu publicații de specialitate;
  • Tu și participanții la evenimente veți primi discount-uri la serviciile de fitness și aerobic din cadrul clubului Social Gym;
  • Sprijini menținerea pe piața muncii a angajaților Social Gym proveniți din medii defavorizate prin asigurarea unui loc de muncă pe termen lung.

—-

DESPRE SOCIAL GYM

Social Gym este rezultatul unui parteneriat între 2 structuri de economie socială înființate de Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă, respectiv Asociația pentru Inovare Socială în cadrul proiectelor „SOCEC.NET – Rețeaua economiei sociale” și „Întreprinderi Sociale Responsabile”. Deschis în zona Timpuri Noi, Social Gym este un concept nou și inovativ, fiind primul club non-profit de fitness și aerobic care își propune ca prin programele de sport, programele sociale și evenimentele organizate să promoveze un comportament responsabil al membrilor față de comunitate.

—-

CONTACT PRESĂ: Alina Aura Gheorghe  PR & Communication Manager | 0736 467 772 | alina.gheorghe@socialgym.ro.